Îmi este bine acum..chiar foarte bine aş putea spune. Această frază mi-o repet în fiecare zi, în speranţa că voi crede ceea ce cred acum. Aş vrea să nu îmi mai pese, aş vrea să las totul în spate, dar din păcate nu este atât de uşor precum am crezut. Şi totuşi am găsit echilibru şi sunt fericită. Nu-mi place persoana care sunt astăzi. Ştiu,simt şi văd că sunt complicată pentru cei din jur..complicată chiar pentru mine. Câteodată aş vrea să las baltă totul,să trec peste tot şi să o iau de la zero. Nu cred că aş rezista să o iau de la capăt cu o altă persoană,cu o altă “eu”. În cel mai bun caz, m-aş închide în mine,m-aş izola de lume,de tot ce mă înconjoară si aşa aş rămâne. De multe ori stăteam şi mă întrebam cum zilele şi orele pot trece atât de repede, iar lunile atât de greu. Ajungi la întrebarea: “Oare de ce?”. Mai rău este că simt cum trece timpul pe lângă mine,vreau să fac ceva dar mă simt încetinită..nu ştiu de ce sau de cine. Nu mai pot să scriu cum scriam odată si mă enervez,mă enervez la culme..cuvintele,orice idee îmi dispar brusc şi instantaneu,uneori am impresia că mă blochez,parcă ar fi cineva în faţa mea care m-ar ameninţa că paţesc ceva dacă aştern câteva idei pe hârtie. Nu am mai fost niciodată singură cu mine cum eram la început. Atunci puteam să scriu,scriam mult,aveam multe cuvinte şi îmi plăcea că erau ale mele,personale. Acum văd sau cel puţin încep să cred că faptele iau locul cuvintelor şi nu cred că mă pot lăuda prea tare cu asta. Urăsc atât de tare persoana care sunt azi..de ce m-am lăsat schimbată? Azi? azi sunt fericită ..fericită alături de prietenii mei şi alături de persoanele dragi mie.Iubirea?..nimeni nu ştie cu adevărat ce este cu siguranţă.Un “te iubesc” spus la nimereală sau doar pentru a o face pe persoana de lângă tine să se simtă “in love” şi specială iar tu să nu simţi nimic e mai rău decât atunci când spui “Adio” unei persoane.Am iubit psihicul, iluziile, cuvintele, noul, siguranţa, lipsa de afecţiune, lipsa de cuvinte, de înţelesuri; am iubit atât tăcerea cât şi resemnarea. Acum iubesc totul şi acest “tot” e în cantităţi normale, exact cât cer eu..exact pentru mine. E adevărat că dragostea reprezintă egoism, pentru că se concentrează numai pe “noi doi”, “eu şi el”, “al meu şi al lui”, “al nostru”, “amandoi”, “împreună”, dar se contrazice cu faptul că dragostea inseamnă daruire..cedare chiar.
